Nu Te Iarta — Inima Mea

Elena zâmbi, dar era un zâmbit care nu ajungea la ochi. Privi pe fereastră, spre frunzele care dansau în vânt, și tăcu un minut lung.

O găsi la aceeași cafenea veche, „La Ceas”, unde obișnuiau să-și planifice viitorul pe șervețele de hârtie. Ea citea, cu aceeași mișcare absentă de a-și trece degetele prin păr. Când ridică privirea, în ochii ei nu fu nicio surpriză, doar o oboseală imensă. — Ai venit, spuse ea simplu, închizând cartea. Inima mea nu te iarta

Elena ieși din cafenea fără să se uite înapoi. Matei rămase la masă, înțelegând în sfârșit că iertarea cerută e inutilă atunci când locul pe care l-ai ocupat odată în cineva a devenit, între timp, o cicatrice care nu se mai vindecă. Elena zâmbi, dar era un zâmbit care nu ajungea la ochi

Se ridică, își luă haina și îl privi drept în ochi pentru ultima oară. Ea citea, cu aceeași mișcare absentă de a-și

Matei făcu un pas spre ea, simțind o ușurare falsă inundându-i pieptul. Dar ea ridică o mână, oprindu-l.

Ți-ar plăcea ca povestea să aibă un , sau vrei să dezvoltăm mai mult trecutul celor două personaje ?